
De când au început să se facă mulți bani pe piața crypto, au intrat în joc și scammer-ii, atrași de faptul că este o piață nereglementată în care pot opera foarte ușor. Practic, o serie de investitori, companii, au lansat criptomonede fără nicio altă intenție decât cea de a lua banii oamenilor. Nu spun că le-au lansat fără a avea vreo utilitate, pentru că dacă citiți acest blog, știți deja că asta este părerea mea generală despre criptomonede: marea majoritate nu au și nici nu vor avea vreodată o utilitate. Mă feresc să spun toate pentru simplul fapt că acum cu bitcoin mai poți să cumperi unele lucruri (cât o mai ține și asta).
Totuși, sunt și investitori care lansează criptomonede pentru că ei cred cu adevărat în această piață, nu toate sunt scam-uri din fașă. Cu toții avem naivitatea noastră, așa că nu despre ei este vorba.
Articolul acesta se referă la recunoașterea criptomonedelor care din start sunt fraude. Sigur, nu le poți recunoaște pe toate, sunt unele care devin chiar foarte populare și ajung să păcălească și fonduri de investiții mari, ce să mai spunem de persoane fizice. Însă, multe scam-uri au o serie de caracteristici care le pot da de gol, dacă știi la ce să te uiți:
- Criptomonedele sunt lansate în prezent de companii sau investitori și ar trebui să aibă un site de prezentare. Nu mai sunt ca bitcoin-ul pe care nu și-l asumă nimeni, a apărut așa ca o binefacere divină. Intrați pe site-ul criptomonedei care vă interesează, săriți în faza asta peste prezentarea ei (toate sunt aproximativ la fel, revoluție, blockchain, bla bla bla) și ajungeți la secțiunea de contact. Orice companie serioasă ar trebui să aibă niște date de contact concrete. Cu alte cuvinte, dacă vedeți doar un formular din acela tipic de contact care nu știți unde duce, este un semnal de alarmă. Alte companii au doar o adresă de e-mail de genul contact@…com și atunci trebuie să verificați dacă mai sunt prezentate și alte date de contact. Din nou, o companie serioasă ar trebui să treacă și datele sediului său. Dacă nu este trecută nicio referire la sediu sau este prezentat sub forma unei căsuțe poștale (P.O BOX ceva), iar este un semnal de alarmă.
- Verificați pe site-ul de prezentare al criptomonedei dacă sunt indicați oamenii din conducerea companiei sau din grupul de investitori care a lansat acea monedă. Un proiect serios nu ar trebui să aibă o problemă să spună cine sunt oamenii care se ocupă de el. Nu trebuie neapărat să fie cunoscuți, acum sunt mulți tech guys care au văzut oportunitatea și și-au deschis afaceri proprii, plecând din multinaționalele pentru care lucrau. Presupunând că găsiți aceste informații (dacă nu, nu e bine), căutați mai departe date despre ei: cine sunt, ce experiență au, dacă au cunoștințele necesare să dezvolte un astfel de proiect. O chestie foarte simplă și utilă pe care o puteți face este să căutați numele persoanelor respective împreună chiar cu cuvântul scam. De regulă, cei care fac fraude nu sunt la prima înșelăciune, este posibil să mai fi făcut în trecut și cu altceva, așa că dacă găsiți referiri în sensul asta, este semnal roșu cu trei semne de exclamație. Bine, la fel de bine puteți să căutați și numele monedei asociat cu „scam”, dar aici contează foarte mult dacă găsiți cine și unde face acele comentarii. Dacă sunt mai mulți care s-au prins înaintea voastră că este a scam, luați informațiile ca atare, dar uneori se mai poate întâmpla să fie aruncate pe piață acuzații de la competitori, foști angajați nemulțumiți și să nu fie atât de relevante. Dar repet, dacă găsiți grupul investitorilor nemulțumiți de acea crypto, nu căutați să vă alăturați lui.J
- Legat de punctul de mai sus, verificați dacă oamenii implicați în lansarea acelei criptomonede nu sunt niște crypto entuziaști care deschid proiecte unul după altul. Glumesc, nu este neapărat rău dacă au fost implicați și în dezvoltarea unor altor proiecte, atâta timp cât au avut ceva succes. Problema este că unii lansează criptomonede, păcălesc investitorii să le cumpere, iar după ce aceștia își dau seama că au fost înșelați, fondatorii deschid pur și simplu alt proiect unde încearcă să repete schema. Țineți minte: fondatorii criptomonedei sunt cei care controlează cantitatea de pe piață și pot influența foarte ușor prețul la început.
- În mod normal, la companiile clasice, o indicație asupra unei posibile fraude este dată și de rezultatele financiare. La companiile care lansează crypto, acest lucru nu este însă atât de relevant, pentru simplul fapt că sunt multe start-up-uri iar în industria tech este ceva normal să dureze câțiva ani până când proiectul respectiv reușește să livreze niște rezultate concrete. Dacă o companie poate prezenta niște rezultate solide, este cu atât mai bine, dar dacă nu, nu este neapărat o indicație a unui scam, ci poate pur și simplu proiectul lor nu este suficient de bun. Oamenii încearcă, dar nu toți putem deveni miliardari din tech.
- Verifică pe ce platforme de tranzacționare este listată criptomoneda care te interesează. Eu nu sunt un fan al ICO-urilor, adică să cumperi acea criptomonedă în faza zero a proiectului, direct de la fondatorii ei, înainte ca acea monedă să fie listată propriu-zis pe o bursă. Este o metodă foarte ușoară de a frauda, în condițiile în care practic oricine poate lansa o criptomonedă, neexistând aproape deloc reglementări pe care trebuie să le respecte. Eu nu aș cumpăra crypto într-o ICO decât poate dacă este de la vreo companie super-cunoscută care nu își permite să își strice imaginea. În rest, pas. Dacă totuși ajunge să fie listată, ar fi bine să ajungă pe una dintre platformele principale. Este important și din punct de vedere al siguranței de tranzacționare să cumperi de pe o bursă mai mare, pentru că acestea au niște protocoale mai stricte și sunt riscuri mai mici să fie atacate și să ți se fure monedele. Pentru proiectele crypto mai mici, este însă mai greu să ajungă pe o platformă ca Binance sau Coinbase (sunt probabil cerințe de lichiditate pe care trebuie să le respecte și poate și altele), dar dacă este o monedă serioasă fondatorii ei ar trebui să se asigure că ajunge pe o platformă cât de cât de încredere. Dacă vedeți că moneda este listată pe cine știe ce platformă de care nu a auzit nimeni, nu o deranjați și lăsați-o acolo.
- Nu cumpărați monede care nu au lichiditate. Știu că este tentant să găsiți moneda care va fi următoarea bitcoin înaintea altor investitori. Dar dacă sunteți primul care a găsit-o este foarte posibil să fie un motiv pentru asta. Gândiți-vă că pentru a vă lua eventualul câștig cel mai important lucru este să aveți cui să vindeți ulterior acea monedă. Repet, fondatorii unei crypto pot influența foarte ușor prețul monedei la început, când nu există suficientă lichiditate pe piață, pentru a arăta creșteri mari ca să atragă investitorii. Fondatorii vând și rămâneți cu frumusețe de criptomonedă și cu portofelul gol.
Urmând sfaturile de mai sus nu este garantat că veți evita toate scam-urile de pe piață, dar cred că vă va feri de majoritatea dintre ele. Dacă aveți și alte recomandări, sunt curios să le aud.
Lasă un răspuns