Odată cu încălzirea vremii, au început să fie iar accesibile tot felul de drumuri la munte unde altfel ar fi mai greu să ajungi cu o mașină normală. Asta înseamnă și că în weekend aceste drumuri se aglomerează ceea ce oferă multor șoferi ocazia să își dovedească abilitățile de condus care desigur tind spre zero.
După cum știți, o serie de drumuri de la noi de pe munte sunt pe alocuri foarte înguste încât nu este loc să treacă mai mult de o mașină. De aceea o regulă nescrisă a muntelui este că se urcă în prima parte a zilei pentru că seara să se coboare și să se evite astfel eventualele probleme. Asta este valabilă mai ales iarna când dacă drumul este și înghețat devine practic imposibil să mai faci manevre mai ales dacă nu ai nici lanțurile montate. Un exemplu foarte bun este drumul spre Șureanu când cred că aproape în fiecare weekend iarna sunt accidente. Vara regula aceasta nu ar conta prea mult dacă șoferii ar ști să conducă.
Cum se întâmplă în realitate acum: cobori pe un astfel de drum cu o coloană în spatele tău că na, sunt mai mulți care coboară. La un moment dat vezi un „rătăcit” care urcă tare și nu se oprește decât când ajunge fix în fața ta. Pare surprins că s-a întâlnit cu cineva, nu își pune întrebarea: de ce sunt mai mulți pe partea care coboară și doar eu pe sensul de urcare? Nu se gândește nicio clipă că poate el nu este unde ar trebui. Dintr-o dată tot talentul lui de condus cu viteză pe un drum gol dispare și îl vezi că nu știe ce să facă. Mașina doar a fost făcută să meargă înainte pe un drum drept. El ar vrea dacă s-ar putea ca toată coloana care așteaptă să coboare să dea înapoi ca să îi facă lui loc să își continue raliul. Nu îl interesează nici că pe partea ta este prăpastie, în timp ce în dreapta lui este muntele, deci ar fi mai ușor să se dea el cât mai aproape ca să se facă un loc pentru a trece. Până la urmă te dai tu, mai mișcă și el mașina 10 cm și reușești să treci. Îl vezi după aia în spate cum își continuă impasibil drumul, tot cu viteză cum a și urcat.
Că românii nu știu să conducă pe drumuri înguste nu se vede doar la munte, se vede și pe străduțele din București (în fond, sunt cam aceiași șoferi). Mi se întâmplă des să mă întâlnesc pe vreo stradă care se îngustează și văd același mod de condus: cu viteză ca nu cumva să vadă vreun eventual loc în dreapta unde ar putea opri, incapabil chiar să tragă măcar puțin mașina în dreapta când drumul ajunge să se intersecteze cu vreo altă străduță. Nu, el merge cu mașina drept pe aceeași trasă până ajunge inevitabil în fața ta. Eu merg cam pe aceleași drumuri zi de zi și le cunosc așa că dacă știu că nu are loc nu stau la comentarii și dau eu cu spatele. Dar uneori pentru că știu că ar avea mai puțin de dat cu spatele față de cât aș avea eu, îi zic și atunci începe să comenteze, că de ce, alea, alea. Eu când știu că am dreptate nu renunț așa că într-un final acceptă că trebuie să dea el cu spatele, dar tot comentează și după aia pleacă furios de parcă cine știe ce a trebuit să facă.
Pe lângă nesimțirea clasică românească, explicația pentru acest comportament constă și în faptul că multor șoferi le este frică să dea cu spatele. Iar aici este și vina școlilor auto. Nu știu ce se mai învață acum, dar când am făcut școala îmi aduc aminte că am dat cu spatele doar pe un bulevard larg când nici nu era aglomerat așa că nu prea aveam de ce să mă lovesc. Eu aș include asta la examenul pe traseu: datul cu spatele pe o stradă îngustă cu mașini parcate pe ambele părți. Da, înțeleg pericolul, dar nu s-ar ajunge acolo pentru că polițistul examinator l-ar declara picat după primii metri pe cel de la volan.
Pentru a evita totuși problemele legate de datul cu spatele, cel mai simplu este să mergi mai încet și dacă vezi că vine o mașină în fața ta și tu ai loc unde să tragi în dreapta, nu fi șofer de autostradă și așteaptă-l pe cel care vine din direcția opusă. Așa veți trece amândoi în cel mai eficient mod. Când conduci asta trebuie să fii de fapt, eficient, altfel nu o să faci decât să încurci traficul.
Lasă un răspuns