• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Pe drumuri
  • Sport de pe canapea
  • Crypto Mania
  • Filosofeli
Ce om!

Ce om!

Un blog despre cei mai oameni dintre noi

Ce nu înțeleg șoferii slabi: probabilitățile vor lucra mereu împotriva lor

01/07/2022 by Ce om! Lasă un comentariu

Citeam despre accidentul din urmă cu două zile de la Sinești când patru oameni au murit și alți cinci au fost răniți din cauza unui idiot care a făcut o depășire neregulamentară și am aflat că șoferul vinovat avea permis de patru ani, iar în fiecare an a avut permisul suspendat, fiind sancționat de alte zeci de ori pentru nerespectarea vitezei legale. Omul ăsta, care sper că a murit pentru că este clar că altfel nu se potolește, credea în mod absolut stupid că poate să riște oricât că nu se va întâmpla nimic.

Evident, nu este singurul care crede asta, toți șoferii care produc accidente cred că ei nu vor face accident. Am mai scris în trecut asta, dar este cazul să reiau: România este campioană la accidente și pentru că românii sunt foarte slabi la matematică. Nu înțeleg conceptele de bază de viteză, distanță, timp și de aceea de multe ori estimează greșit. Dar pe lângă astea, au și o mare problemă în a înțelege o regulă simplă a probabilităților: pe un orizont de timp suficient de lung, evenimentul așteptat se va produce. Cu alte cuvinte, dacă vei conduce în mod repetat ca un idiot, de fiecare dată vei crește șansele să faci un accident.

Este ca și cum ai juca ruleta rusească (bine, cu mai multe încercări). Interesant este că dacă i-ai pune pe vitejii ăștia care fac depășiri în locuri unde nu este vizibilitate să joace ruleta rusească nu ar face-o niciunul pentru că acolo înțeleg riscul. Dar cu mașina nu au nicio problemă să își riște viața crezând probabil că pot controla situația. Nu, nu este vorba de niciun control, când faci o depășire fără să vezi este același risc ca atunci când tragi cu arma și nu știi dacă va intra glonțul sau nu. Este o chestie absolut de noroc dacă vine sau nu o mașină din partea cealaltă. În plus, geniile de șoferi care fac asta și evită la limită un accident nici nu înțeleg vorba aia că le-a trecut glonțul pe la ureche, ei se gândesc „băi ce șofer sunt, cum m-am băgat”. Ia să mai fac asta și altădată că nu pățesc nimic. Nu înțeleg că de fiecare dacă când fac ceva riscant cresc șansele să se întâmple ceea ce este de așteptat să se întâmple: să facă un accident și, din păcate, să nu moară doar ei, ci și să ia și pe alții nevinovați cu ei.

Concluzia pentru cei care au chiulit la orele de matematică: nu există mie nu mi se poate întâmpla. Când este vorba de probabilități, ești doar un număr, nu ești cu nimic special și ți se aplică aceleași reguli ale numerelor.

Din categoria: Pe drumuri

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Articole principale

De ce este România pe ultimul loc la siguranța rutieră: pentru că românii sunt șoferi foarte slabi

Ghid pentru cumpărarea unei mașini second-hand

Atenție când cumpărați o mașină cu km în jurul pragurilor de 60 de mii, 120 de mii (ș.a.m.d)!

Ghidul motociclistului începător

Cum să recunoașteți scam-urile crypto

Footer

Despre noi

  • Contact
  • Politică de confidențialitate

Copyright © 2023 ceom.ro· Autentificare